Treceți la conținutul principal

Cartea Mironei - Cella Serghi


Rezumatul unei povesti de iubire (Vindecare)




Mi se pare ca m-am trezit din morti. A fost o moarte lunga uneori ca un vis, ca un basm, ca un joc.
La inceput parca am fost legata la ochi, dusa de mana. Apoi am capatat alti ochi. Si bratele, si sufletul mi-au fost incatusate intr-un lant care parea fragil, dar care s-a dovedit cat se poate de trainic. O clipa, m-am zbatut. Viata nu se voia infranata. Am inercat sa rezist. Aripile se agitau ca ale unei pasari cu capul taiat.
Apoi, nu stiu cum m-am pomenit dincolo. Aerul, mai dens, mai tare. Climatul aspru, dar si foarte dulce. Ma aflam pe marile inaltimi, pe piscurile celor putini, indragostita…
Il iubesti? Ma intreaba un demon.
Da, raspund vrajita, intr-un zambet in care se topesc toate bucuriile lumii. Mi-e drag…
Nu mai ai ochi?
Ba da. Dar il vad doar pe el.
Si iti ajunge?
Da, imi ajunge, bag de seama uimita.
Si cu ce vezi cerul, copacii?
Cu ochii lui!
Si cu ce simti zapada, cum stii cat de proaspata e, si de rece?
Cu mana lui!
Si cand ti-e sete, ce faci?
Il sarut!
Si cand vrei sa-ti inmoi buzele in apa limpede, buna?...
Apa o simt cu buzele lui.
Nu-ti place sa pasesti singura, sa simti asfaltul elastic, viu, sub pasii tai?
Ii simt umarul alaturi si, lipita toata de el, ma simt leganata de arcurile pasilor lui.
Dar oamenii de pe strada?
Carabusii aceia mari? Umbrele care trec pe langa noi? El spune ca vor sa-mi faca rau, sa ma feresc…
Si tu ce crezi?
Mie mi se pare ca sunt un fel de nastrusnice, grotesti, nefolositoare papusi. Nu le pricep defel rostul.El crede ca-i vad, si ma cearta. Se osteneste, vorbeste, se infurie salbatic. E prost. Nu stie ca-l vad numai si numai pe el.
Dar bine, de ce?
Fiindca mi-e drag.
De ce ti-e drag tocmai el?
Asa s-a intmplat. Intr-o zi, nu stiu cum, parca s-a raspandit in fiinta mea intreaga o mireasma imbatatoare si dulce. Un nume a inceput sa mi se plimbe prin minte, prin suflet, pe buze. Un singur nume, al lui. Nu, nu stiu ce s-a intamplat. Poate ca stie el. El stie tot…
Si tu ce stii?
Il iubesc.
Si toata ziua ce faci?
Il astept.
Si cand vine?
Ma odihnesc in bratele lui.
Esti atat de obosita?
Da, e chinuitor, istovitor sa astepti!
Atunci, esti nefericita.
Nu! Fiindca vine.
Dar intr-o zi nu mai vine…Se lasa de peste tot, se incruciseaza, se suprapun umbre dese, reci, grele, umbre si spaime. Eu bajbai cu mainile intinse, cad, ma lovesc, ma ridic, ma impleticesc. Mi-e frig, din ce in ce mai frig. El strangea caldura soarelui; eu o culegeam din zambetul lui. Copacii se oglindeau in privirea lui ca intr-un lac. Apoi nimic n-a mai fost albastru, sau verde, fiindca au disparut ochii lui, As vrea sa aud vantul cum trece printre frunze, dar nu mai pot. Mai demult, in viata, auzeam pana si pasii caprioarei. Mai demult puteam sa intru in mare, aveam brate sa inot. Simteam spuma sarata. Acum nimic nu-i sarat. Ma simt prinsa zdravan ca de un otgon. Si totusi, legatura nu e grea. M-am invatat cu ea. Mi-e necesara.
Dar el vine si spune ca vrea sa-mi dea drumul, nu mai poate sa ramana mereu langa mine. Vorbeste de “libertate”. Insira cuvinte goale ca vazduhul, colturoase si grele ca niste pietroaie.
- Cum sa pornesc singura? Il intreb infrigurata, speriata. Singura, fara umarul tau?
- Mai sunt si alti oameni, rasuna vocea lui aspra, straina.
- Dar oamenii ceilalti sunt vii, eu am murit, nu stii?
- Poate, dar eu nu mai vreau altceva. Nu mai pot. Cand nu esti aici, in jurul meu se ivesc adancuri negre, imense. Gropi fara fund, infioratoare prapastii, poteci pe care n-am curajul sa umblu…Uneori ma prindea ingrijorarea. Ma linisteai: “Dragostea mea nu-i nici ratacire, nici zigzag de incantare suprema si disperari fara fund. Iubesc cum respir: egal, iremediabil si pentru totdeauna…” Iti amintesti?
M-am invatat cu aerul tare, biciuitor si proaspat al inaltimilor, cu adierile lui parfumate. Acum simt ca ma inabus. Lantul care imi lega bratele, umerii, mijlocul ma ocrotea. Acum ma poate atinge oricare.
Un suras, o clipire care se indrepta spre mine dadea de el, inarmat pana in dinti. Acum, oricine ma poate lovi, si lui nu-i ma pasa.
Uneori, din intamplare numai, il intalnesc. Se opreste, se uita la mine, imi vorbeste. Dar nu mai pot spune niciun cuvant din cele ce-mi sunt necesare ca aerul si apa. Nu-mi da nicio privire din cele ce mangaie. Privirile noastre! Se uita la mine si nu ma vede. Nu ma intreaba daca mi-e prea cald sau prea frig, nu-i pasa ca ma zbat printre straini, ca mi-e necesar ca si mai inainte umarul lui.
Ma simt dezbracata. Ocrotirea lui mi-a fost haina. Dragostea lui mi-a fost adapost…
Mi se pare ca am fost bolnava. Sau poate a fost un somn lung, cu vise chinuitoare. Ne cautam. Cand ma gasea, nu ma recunostea.Cand ma striga, nu-l auzeam. Nu-l recunosteam.
L-am asteptat, i-am pandit pasii,
M-am hranit numai din amintirea unor zile trecute, din nadejdi a caror singura seva erau febra, visul, inchipuirea mea.
Sa ma trezesc nu doream.
Vroiam sa dispar, sa scap de rosatura din suflet; durere neintrerupta, ascutita, chin de neindurat, care crestea, se inmultea ca un cancer…
Dar intr-o zi am coborat din pat si m-am uitat pe fereastra…
Puf de papadie plutea in aer, in jurul meu. Era un miros iute de viata vegetala, de frunze, de pamant improspatat de ploaie. Si erau oameni pe strada, copii, case, gradini, copaci inmuguriti. Si in mijlocul acestor bogatii ma aflam eu. Si toate erau pentru mine, sa-mi multmeasca auzul si ochii, sa-mi ureze bun sosit, sa-mi spuna ca m-au asteptat, sa ma incredinteze ca n-am murit. Am respirat lung, cu nesat, de cateva ori. O lacrima s-a prelins pe obraz, a alunecat si s-a oprit in coltul gurii. I-am simtit gustul sarat…

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ileana Vulpescu – Viata, viata, legata cu ata

Momentul cand iti dai seama ca n-ai avut pe cine sa iubesti intr-o viata inseamna inceputul agoniei sufletului, agonie ce se reflecta mai intai intr-un cenusiu amorf al ochilor – ei imbatranesc primii – intr-un rictus al gurii, pe care-ti trebuie mult exercitiu in oglinda pentru a invata sa-l ascunzi. Aceasta agonie sufleteasca se reflecta intr-o imbatranire fizica brusca. Descoperirea asta, a vidului unei vieti, te schimba de azi pe maine ca trecerea prin groaza unei catastrofe. Sangele apa nu se face, dar se face venin. O ardeau remurcarile ca daduse viata unui copil caruia, cum se dovedea, izbutise sa-i aduca doar nefericire. Singurul lucru pe care nu-l pandeau nici putreziciunea si nici hotii era ceea ce-ai vazut, ceea ce-ai adunat in suflet. Daca nu ti le mai amintestipe toate asa cum au fost, macar sa ai ce sa uiti. Sa se estompeze, sa se cufunde ca-ntr-un val de ceata, dar sa fi existat. Pe lume erau atatea surse de bucurie dincolo de fericirea pe care ti-ar oferi-o oglin

Darul Psihoterapiei - Irvin Yalom

Priveste pe fereastra celuilalt. Incearca sa vezi lumea asa cum o vede pacientul tau. Empatia este un subiect atat de la moda – barzi in voga indruga tot felul de banalitati despre a te pune in pielea altuia – incat tindem sa uitam de complexitatea procesului. Este extrem de dificil sa stii cu exactitate ce simte celalalt; de cele mai multe ori nu facem altceva decat sa ne proiectam propriile sentimente asupra celuilalt. Cu multi ani in urma am citit un articol scris de Sandor Ferenczi, un psihanalist exceptional, in care ii adresase urmatoarele cuvinte unui pacient: “Poate m-ai putea sa-mi descopar unele dintre unghiurile moarte.” Fiecare individ are o lume interioara diferita, iar stimulul are o semnificatie diferita pentru fiecare. Psihoterapia este ca un test Rorschach viu: pacientii proiecteaza in el perceptii, atitudini si semnificatii din propriul inconstient. “Introspectia este intotdeauna retrospectie.” (Satre) Cred ca este ceva obisnuit ca terapeu

Horatiu Malaele - Rataciri

Nu mi-e teama de tine, Moarte, Da`, ce-ai face tu si cum ai mai trai, De-ai avea mama si-ar muri? (Grigore Vieru) Copilaria... Cadoul pe care ni-l face Viata pentru ce vom avea de indurat. Nu cauta prietenia oamenilor cinstiti! Vei suferi de singuratate. Prieteniile trec, dusmanii raman. De fi-va... de fi-va supararea ta un punct in zare, aceasta perspectiva ma mira si ma doare, de fi-va supararea ta un pumn de cuie, aceasta rastignire ma doare si ma suie, de fi-va supararea ta perna de pat, pe care somnu-ti sta culcat, de fi-va ea, asa cum pare, o mica sau mai mare suparare, tu afla acuma, mandra mea poveste, ca daca totu-i trecator, si asta este. Dupa ce Prostia se instala confortabila in teritoriu, urma o perioada de fericita adaptare. Decalog 1. Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat. 2. Fii prietenul duşmanilor tăi. Un proverb islamic spune că „numai iubindu-i poţi să-i distrugi”. 3. Rămâi modest